„În sate biserica era întotdeauna împrejmuită ca un castel, de un zid cu turnuri de apărare, porți solide, un șanț cu podețe de trecere sau, după caz, cu un al doilea zid interior. Era locul de refugiu al comunității atunci când se apropia dușmanul, aici aducându-și avutul și cerealele, astfel încât atunci când țara era pustiită și recolta distrusă, să aibă măcar provizii ca să se ferească de urâciunile foametei.“
Charles Boner: Land und Leute in Siebenbürgen, Leipzig 1868
Apărarea noilor așezări a devenit o prioritate, mai ales după invaziile mongole (1241– 1242). La început, cetățile au fost amplasate pe coline, mai târziu, bisericile sătești au fost înconjurate cu șanțuri, valuri de pământ și palisade. După primele invazii otomane de la începutul secolului al XV-lea, acestea au fost înlocuite cu curtine prevăzute cu tunuri de apărare. În interiorul zidurilor s-au construit încăperi și cămări pentru păstrarea alimentelor, în care sătenii se puteau adăposti pe timp de asediu. Cu excepția Țării Bârsei, și bisericile au fost în mare parte fortificate: între navele laterale și acoperiș au fost construite niveluri cu platforme de apărare, la început în tehnica Fachwerk – structură din bârne de lemn cu umplutură de cărămidă – iar mai târziu, din ziduri groase, sprijinite pe contraforți, formând arcade masive. În regiunea Târnavelor și pe Valea Hârtibaciului, chiar și corurile bisericilor au fost prevăzute cu turnuri de apărare care, la fel ca fortificațiile turnurilor de vest, aveau drumuri de strajă. Portalurile principale au fost zidite, intrarea în biserică făcându-se prin uși laterale.
Odată cu revenirea unei perioade mai îndelungate de pace la începutul secolului al XVIII-lea, fortificațiile și-au pierdut funcția. În secolul al XIX-lea, fortificațiile unor biserici au fost înlăturate. La câteva biserici a fost îndepărtat și zidul de incintă, dar turnurile de apărare au fost păstrate ca semn al tradiției și al forței de apărare de altă dată. Materialul astfel obținut a fost folosit la construirea de școli, case parohiale sau case comunale.
Biserica din Stejărișu aparține unei etape timpurii de fortificare, având deasupra halei un nivel de apărare construit în tehnica Fachwerk. În fața fațadei vestice a fost ridicat un turn de apărare masiv cu platformă de apărare acoperită. Foto: Arne Franke 
Cel mai solid ansamblu este cetatea de la Prejmer, construită în secolul al XIII-lea, care face parte din patrimoniul cultural mondial UNESCO. Clădirea bisericii, fără elemente de forti cație, se ridică în centrul zidului de incintă înalt de 14 metri. Foto: Arne Franke 
Bazilica romanică din Cisnădie, înconjurată de un zid de incintă oval construit după 1241, a fost forti cată suplimentar pe la 1430. Intrările laterale au fost prevăzute cu turnuri de ancare, iar corul, cu un turn de apărare cu patru etaje. Fotografie cca. 1940. Foto:
Siebenbürgen-Institut an der Universität Heidelberg, Gundelsheim am Neckar
Biserica-sală din Boz, construită în 1523, a fost forti cată încă de la început. Caracteristice sunt împărțirea ritmică cu contraforți, console în trepte și guri de turnare, precum și catul de apărare cu guri de tragere. Foto: Stefan Bichler 
Pentru a apăra partea de est, situată la marginea unei coline, peste corul gotic al bisericii din Buzd a fost construit un turn de apărare impresionant. În plus, biserica forti cată era prevăzută cu un turn de vest, care nu s-a păstrat. Foto: Martin Eichler 
Fortificațiile bisericii gotice din Agnita, adăugate pe la 1500, au fost înlăturate în secolul al XIX-lea, la fel ca și zidul de incintă. S-au păstrat doar turnurile de apărare ca semne incontestabile ale puterii de apărare de altă dată.
