„Șiruri lungi de case frumoase, aproape identice, ale căror ziduri se unesc unele de celelalte, cu frontoane ascuțite, pe care adesea un înscris plin de tâlc al constructorului mărturisește un simț religios, sunt așezate pe ulițe drepte și largi și dau seamă de bunăstarea locuitorilor lor. Hambare, șuri și grajduri mari și cu ziduri solide umplu curțile spațioase și sunt o marcă a hărniciei țăranilor.“
Johann Michael Salzer: Reisebilder aus Siebenbürgen, Sibiu 1860
Bisericile fortificate se a ă de regulă în centrul satelor transilvane, care, cu structura lor istorică bine păstrată și cu parcelele agricole înconjurătoare, formează un peisaj cultural caracteristic. Așezările și peisajul au fost și sunt marcate de stilul de viață al locuitorilor, fiind astfel martore ale istoriei seculare. Viața sașilor transilvăneni a fost organizată până în timpurile noastre destul de intens în cadrul comunității. Astfel, multe suprafețe agricole se aflau în folosință comună. Suprafețele din vecinătatea satelor erau parcelate, posesorii schimbându-se în fiecare an prin tragere la sorți. Cultivarea terenurilor respecta reglementarea strictă a rotației trienale a culturilor. În ciuda regrupărilor terenurilor agricole și reformelor agrare, acest sistem s-a păstrat pe alocuri până în 1945. Printre ramurile agricole cele mai importante erau cultivarea pământului și creșterea animalelor, dar și exploatarea pădurilor și cultivarea viței-de-vie și a pomilor fructiferi. Și astăzi, în multe regiuni, agricultura joacă un rol însemnat – mai ales pentru acoperirea nevoilor proprii. Ceea ce poate părea o scădere a importanței agriculturii în general, a dus, în particular, la o creștere a varietății culturilor ecologice, adăugând un nou potențial regiunii, pe lângă cel al patrimoniului istoric.