„Transilvania este, în multe privințe, un ținut care ar merita cu adevărat să e mai bine cunoscut nu doar de cei învățați, ci și de ceilalți, din toate stările sociale.”
Paul Rudolph Gottschling: Die Sachsen in Siebenbürgen. Ein Beytrag zur Erd- und Menschenkunde, Dresden 1794
Mișcarea de colonizare germană îndreptată către estul Europei a cuprins în secolele al XII-lea și al XIII-lea și Transilvania, pe atunci parte a Ungariei. Coloniștilor, denumiți la scurt timp „sași” – nume de proveniență maghiară – li s-au alocat teritorii în special în sudul regiunii. Ei fuseseră însărcinați cu dezvoltarea economică și apărarea militară a țării. Pe așa-numitul Pământ Crăiesc, lor li s-au acordat numeroase drepturi și libertăți. Astfel, satele și orașele lor s-au putut sprijini reciproc și și-au putut apăra statutul juridic, confesiunea și limba.
Localitățile nou create au ajuns repede la un nivel ridicat de bunăstare – vizibil în special în construcția bisericilor. Acest lucru îi făcea însă și vulnerabili în fața Imperiului Otoman aflat în expansiune. Orașele au reacționat construind ziduri de apărare, iar satele, construind biserici fortificate: în secolul al XV-lea, acestea au oferit protecție față de numeroasele raiduri și atacuri otomane, dar nu și față de expediții militare de anvergură. În secolele al XVI-lea și al XVII-lea, fortificațiile au jucat un rol important de apărare în războaiele dintre cele două puteri, Imperiul Otoman și Imperiul Habsburgic. După 1711, bisericile fortificate și-au pierdut rolul militar, fiind însă păstrate și îngrijite ca elemente ale identității sătenilor.
De la jumătatea secolului al XVI-lea, în cursul Reformei luterane și prin dezvoltarea unei clase sociale susținătoare a statului, identitatea coloniștilor germani s-a consolidat pe termen lung. Limbii comune, siguranței politice și luteranismului conservator li s-au adăugat în epoca modernă bisericile fortificate ca un simbol al forței de apărare a înaintașilor. Necesitatea de a păstra acest bun cultural a intrat în conștiința colectivă începând cu a doua jumătate a secolului al XX-lea.
n lupta crâncenă împotriva arma- tei otomane din 1526 de la Mohács – aici ilustrată întro miniatură turcească contemporană – tânărul rege maghiar Ludovic al IIlea (1506–1526) și-a pierdut viața. În urma unui contract ereditar, coroana a fost moștenită de Habsburgi. Foto: Wikipedia commons
Începând cu anii 1520, printre sașii transilvăneni s-au răspândit tezele lui Martin Luther. Reformat- orul lor este Johannes Honterus (1498–1549) din Brașov, consilier comunal și umanist erudit, al cărui „Regulament bisericesc“ a apărut în 1547. Foto: Arne Franke
Samuel von Brukenthal (1721–1803), ul unui jude regal sas, a devenit guvernator al Transilvaniei în timpul Mariei Terezia. El a luptat pentru drepturile sașilor și a lăsat moștenire una dintre cele mai importante colecții de artă din Europa de Est. Photo: Landeskirchliches Museum der Evangelischen Kirche A.B. in Rumänien, Sibiu
Regii maghiari, îndeosebi Géza al II-lea (1130–1162) și Andrei al II-lea (cca. 1177–1235), au inițiat coloni- zarea Transilvaniei în Evul Mediu. Ei au conferit coloniștilor germani numeroase drepturi pe Pământul Crăiesc. Litogra e cca. 1828, Foto: Wikipedia commons
Regiunile istorice ale Transilvaniei pe la 1800, Map: Dirk Bloch
