„Antichitățile sunt comori rare: cine le disprețuiește, acela își disprețuiește părinții, istoria, și lucrurile remarcabile ale existenței lor și unde îi va păstrată atunci memoria?“
Michael Ungar (cca. 1794)
În perioada de în orire economică a țării, bisericile au fost înzestrate cu un bogat inventar liturgic – printre altele cu altare poliptice impresionante, care ilustrau viața lui Isus și a sfinților. Reprezentările din perioada prereformată includeau picturi murale artistice în cor și în nava principală, care arătau scene religioase și care formau biblia pauperum (Biblia săracilor). Pentru păstrarea cuminecăturii se foloseau nișe ornamentate sau tabernacole gotice, iar pentru botez, în unele comunități mai bogate, se găseau cristelnițe din bronz. Mobilierul pentru preoți, alți clerici și celebranți includea nișe de șezut din piatră cu ancadrament bogat și strane sculptate sau cu intarsii. După Reformă, acestea erau ocupate de preoți și de sătenii de vază.
În timpul Reformei, cel puțin la începutul ei, s-au păstrat cele mai multe altare poliptice și picturi murale din perioada prereformată. Au fost însă adăugate tribune de lemn, asemănătoare unor balcoane, pe lungimea navei principale, care creau spațiu de șezut pentru toți credincioșii. În secolul al XVIII-lea aproape toate picturile murale fuseseră acoperite cu var, pentru a feri bisericile de contrareforma habsburgică. De asemenea, s-au construit tot mai multe altare noi care, pe alocuri, incorporau și orga.
Ca în Măieruș, în numeroase biserici mai mici s-au păstrat aproape tot mobilierul și decorația interioară. Pe lângă altarul cu orgă, amvonul și cristelnița, s-au păstrat tribunele de lemn cu balustrade pictate, precum și stranele. Foto: Arne Franke În centrul bisericilor bogat decorate din perioada prereformată stătea altarul poliptic. Una dintre cele mai valoroase lucrări este retablul din Biertan, realizat între 1483 și 1515, care ilustrează, pe cele 28 de panouri pictate viața lui Isus, a Mariei și a altor s nți. Foto: Martin Eichler Unul din cele mai importante cicluri de picturi murale gotice din Transilvania se a ă în biserica parohială din Mălâncrav. Reprezentările Patimilor lui Isus din cor întregesc ilustrațiile artistice ale altarului poliptic, care este printre cele mai vechi din țară. Foto: Martin Eichler Amvonul de piatră din Biertan, executat în anul 1523 de meșterul Ulrich din Brașov, se numără printre cele mai vechi amvoane din Transilvania. Acesta a fost realizat cu puțin timp înainte de reformarea sașilor transilvăneni. Foto: Arne Franke Una dintre cele mai vechi orgi din țară este orga în formă de cuib de rândunică din Rupea. Realizată în 1699 de un constructor de orgi din Criț, ea se a ă din 2009 în Biserica Neagră din Brașov din cauza lucrărilor de restaurare din nava bisericii. Foto: Arne Franke Picturile murale din așanumita capelă catolică din cetatea Hărman au fost descoperite de curând. Acestea datează de la sfârșitul secolului al XV-lea și, după o îndelungă restaurare, pot prezentate publicului larg. Foto: Martin Eichler